Salata calda cu carnati Bucovineni si cartofi noi

Postat in: 05 iun. 2018

Ingrediente pentru 8 persoane:
– 4 cârnați Bucovineni de la Moldova în Bucate, de aproximativ 120 g bucata, tăiați în felii groase
– 1,5 kg de cartofi noi, de dimensiune medie, fieți în coajă
– 4 linguri de ulei de măsline
– 2 cepe roșii tăiate în rondele fine
– 8 ouă fierte tari
– 400 g de spanac baby, spălat bine și zvântat
– 6 linguri de sirop de rodii
– 1 pahar de ulei de măsline extra virgin
– ½ pahar de oțet de mere
– sare și piper negru măcinat după gust

_____________________________________________________________________________________________________

Mod de preparare:
1. Fierbeți cartofii în apă cu sare, până furculița va pătrunde usor în aceștia, dar fără a se fărâmița.
2. În timp ce fierbeți cartofii, încingeți uleiul de măsline într-o tigaie și sotați ușor ceapa, adăugând apoi feliile de cârnați Bucovineni, sotându-le ușor până s-au rumenit puțin. Adaugați cartofii răcoriți și tăiați în sferturi sau optimi, presărând cu sare și piper negru măcinat, rumenindu-i și pe aceștia ușor, dar fără a-i sfărâma.
3. Curățați ouăle de coajă, apoi tăiați-le în sferturi.
4. Amestecați uleiul de măsline extravirgin cu oțetul de mere și siropul de rodii, formând un dressing fin, apoi turnați jumătate din acesta într-un bol adanc. Puneți soteul de cartofi și cârnații peste sos, adăugând frunzele de spanac și amestecați cu grijă.
5. Așezați salata pe farfurii, ornând cu sferturile de ouă și turnând restul de sos deasupra.

[fbcomments url="" count="off" num="3" countmsg="wonderful comments!"]