Moldova în Bucate invită România la masă

Postat in: 31 Mai 2016

Vascar a lansat campania de promovare a brandului Moldova în Bucate, sub care sunt reunite reţete tradiţionale din zona Moldovei, una dintre cele mai reprezentative pentru arta culinară românească.

 

Chiar dacă între regiunile istorice ale ţării mai sunt lucruri de împărţit, când ne aşezăm la masă cu toţii suntem mândri de românii de pretutindeni. Moldovenii, ştiuţi, de altfel, ca împăciuitori, deschişi şi prietenoşi invită pe toată lumea sa guste din bunătăţile lor în campania Moldova invită România la masă, realizată de producătorul vasluian Vascar, pentru promovarea brandului Moldova în Bucate.

Campania are ca obiective creşterea notorietăţii brandului Moldova în Bucate şi stimularea cât mai multor consumatori să încerce noile preparate din carne, care sunt în acelaşi timp gustoase, dar şi realizate după reţete tradiţionale ce aduc aminte de gustul mâncării de acasă.

Reţetele din zona Moldovei, deşi proverbială pentru mâncarea ce face cinste artei culinare româneşti, nu au avut până acum niciun reprezentant care să le reamintească românilor de unde provine faima acestei zone. Vascar şi-a asumat această misiune şi a strâns mai multe reţete din Moldova, zonă culinară slab reprezentată pe piaţa din România.

Mâncărurile Moldova în Bucate vin să aducă un omagiu tuturor mâncărurilor care au marcat momente importante din viaţa românilor – fie că vorbim de sărbătorile cu familia, mesele improvizate în vârf de munte, adunările cu prieteni buni sau mesele delicioase de la restautantele cu specific românesc la care se petrece până dimineaţă.

Campania s-a desfăşurat la nivel naţional, în perioada 6 iunie – 17 iulie şi a cuprins un mix compus din 12 staţii TV – ProTV, Acasă, Procinema, KanalD, Antena 3, Naţional TV, Romania TV, Antena Stars, Realitatea TV, AXN, History Channel, Paramount, Film Café – activări instore şi PR.

Spotul campaniei poate fi vizionat aici:

https://www.youtube.com/channel/UCIXo_hiqjpy4-yRqdHel5Cg

Vascar a lansat campania de promovare a brandului Moldova în Bucate, sub care sunt reunite reţete tradiţionale din zona Moldovei, una dintre cele mai reprezentative pentru arta culinară românească.

„Preocuparea Vascar a fost mereu să creeze produse savuroase, de cea mai bună calitate, pe bază de reţete tradiţionale, de care să se bucure toţi românii, indiferent de regiunea de unde sunt. şi, firesc, pasul următor este să dezvoltăm o campanie de comunicare care să pună regiunea Moldovei în prim plan, dar şi să amintească tuturor românilor de emoţia unor gusturi de demult. şi, foarte important, să stârnească pofta. Propunerea creativă a agenţiei Cohn&Jansen JWT răspunde întocmai dorinţei noastre” spune Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.