Performanța magazinelor Vascar a crescut cu 23% în primele 9 luni ale anului

Postat in: 20 oct. 2016

Vascar anunță o creștere de 23% a cifrei de afaceri la nivelul rețelei de magazine proprii, în primele 9 luni ale anului, față de acceași perioadă a anului 2015.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 17% față de perioada similară a anului trecut.
„Accelerarea ritmului de creștere se datorează majorării vânzărilor la preparatele din carne, susținute în principal de brandul Moldova în Bucate – un trend ce se reflectă și în rezultatele generale ale companiei – dar și extinderii și modernizării rețelei de magazine proprii. Anul acesta am deschis primul magazin concept Moldova în Bucate la Bacău și urmează relansarea magazinului din Iași, în baza aceluiași concept. Până la finalul anului ne-am propus deschiderea a 3 noi magazine proprii”, declară Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.
În aceeași perioadă, magazinele proprii au înregistrat o creștere a numărului de bonuri cu 9% și o creștere valorică de 13%, față de perioada corespondentă a anului trecut.
„Vom continua să extindem seria magazinelor concept Moldova în Bucate pentru că vrem să oferim clienților noștri o experiență de cumpărare superioară. Așa cum produsele Moldova în bucate înseamnă în egală măsură produse tradiționale de calitate, dar și amintiri ale unor experiențe memorabile în compania celor dragi, magazinele concept ce poartă amprenta brandului sunt mai mult decât simple spații comerciale, ele transmit emoție, printr-o atmosferă caldă și un design unic”, adaugă Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.